Beneficiază de CARDUL DE FIDELITATE SYNLAB pentru reduceri la analize în orice centru de recoltare!

Test pentru 287 antigene alimentare din 13 categorii de alimente.

Este un test revoluționar, care identifică prin metoda ELISA anticorpii de tip IgG (subclasele 1-4), implicați în alergia alimentară de tip III, întârziată (intoleranța alimentară), pentru 287 antigene alimentare din 13 categorii de alimente, imobilizate pe nanoparticule.

Este indicat pentru: stabilirea alimentelor la care există intoleranță, în Sindromul colonului iritabil, în Boala inflamatorie a intestinului, în cazuri de migrene și depresie, permițând stabilirea unei strategii de evitare a unor alimente și a unui plan de nutriție personalizat.

Intoleranța alimentară se diferențiază de alergia alimentară de tip I, unde responsabili sunt anticorpii de tip IgE și care apare imediat și poate, de la expunere, pune viața în pericol.

În acest caz nu este declanșată nicio reacție alergică ce pune viața în pericol, dar provoacă simptome care apar treptat, la câteva ore după consumul anumitor alimente, în special dacă acestea sunt în cantitate substanțială (spre deosebire de alergie, care se declanșează imediat după îngerarea unei cantități mici din alimentul incriminat). Intoleranța se poate manifesta la mai multe alimente diferite și poate fi combatută și eliminată prin modificarea stilului de viață și alimentație,de aceea este bine să știm dacă diversele siptome pe care le manifestăm se pot datora unor intoleranțe alimentare.

Sistemul imunitar al intestinului este cel mai mare din întregul organism. O barieră intestinală intactă este greu permeabilă și este cheia pentru tolerarea alimentelor din aportul alimentar.

În condiții optime, aceasta constituie o barieră insurmontabilă pentru bacterii, virusuri, alti agenți patogeni și componente alimentare.

În condițiile unei intoleranțe, apare creșterea permeabilității peretelui intestinal, cu traversarea barierei intestinalede catre proteinele alimentare, care ajung în circulația sistemică și se expun sistemului imunitar, declanșând reacții inflamatorii și fenomene întârziate. Reacția apare numai în câteva zile după consum și de cele mai multe ori, pacientul nu asociază simptomele direct cu alimentele consumate. Prin urmare, intoleranțele alimentare rămân frecvent nedetectate.

Printre simptomele datorate intoleranței alimentare, cele mai frecvente sunt:

- semne cutanate: itritații ale pielii, dermatita atopică, urticarie, eczeme.

- simptome respiratorii: congestie nazală, sinuzită, iritații faringiene, astm bronșic, tuse neproductivă.

- simptome digestive: ulcerații bucale, balonare abdominală, crampe, greață, flatulență, diaree sau constipație intermitentă, sindromul colonului iritabil.

- simptome articulare: inflamații articulare-artrită, dureri articulare, dureri musculare, slabiciune musculară.

- simptome la nivelul sistemului nervos: migrenă, dificultăți de concentrare, modificarede dispoziție, anxietate, depresie, oboseală, hiperactivitate

Raportul testului FOX eliberat de laborator pentru un pacient va conține:

  • toate grupurile de alimente testate, cu încadrare în clase de concentrație exprimate în μg/ml;
  • un sumar al sensibilizărilor detectate în care grupurile de alimente sunt marcate cu o culoare corespunzătoare celei mai înalte clase de sensibilizare identificată;

În funcție de rezultatul testului, medicul clinician va putea să recomande o dietă personalizată și va stabili etapele necesare pentru eliminarea intoleranțelor identificate.

Vrem să ne asigurăm că vă bucurați de navigarea pe site-ul nostru și de a avea o experiență plăcută. În acest scop, acest site web plasează „cookie-uri” pe computerul dvs. pentru a colecta informații despre utilizarea dvs. de către site-ul nostru. Vă rugăm să faceți clic pe butonul OK pentru a accepta utilizarea cookie-urilor pe acest site web.